Deşi mai avem ceva timp până la prima lună de toamnă, temperaturile vor începe curând să ia o turnură descendentă, astfel că ar fi bine să începi să te gândeşti la un sistem de încălzire optim pentru casa ta. Confortul termic este mai mult decât important pentru a te bucura de cele mai bune condiţii. Centrala termică este un sistem de nelipsit în orice casă, având în vedere faptul că asigură atât o temperatură potrivită, cât şi apă caldă.
Tot mai multe persoane optează pentru o centrală termică în condensaţie pentru a se bucura de autonomie. Nu mai trebuie să aştepţi ca autorităţile să dea drumul la căldură, ci ai control asupra acestei situaţii. Instalaţiile termice proprii sunt din ce în ce mai apreciate de către marea majoritate a oamenilor, iar acest aspect nu ne surprinde, având în vedere beneficiile pe care le oferă.
Care este principiul de funcţionare al unei centrale termice în condensaţie?
Centrala termică în condensaţie se numără printre cele mai performante sisteme de încălzire ale momentului. De ce spunem asta? Ei bine, acest model se diferenţiază de cele clasice prin prisma principiului de funcţionare. Se valorifică şi acel procent al energiei care în mod normal era evacuat odată cu gazele arse.
Practic, o centrală termică în condensaţie se dovedeşte a fi cu până la 10% mai eficientă comparativ cu centralele clasice.
Consumul este un criteriu de selecţie esenţial atunci când vine vorba de sistemele de încălzire. Cu cât acestea au un consum mai mic, cu atât sunt mai avantajoase din punct de vedere financiar. Potrivit producătorilor, modelul acesta are un consum cu aproximativ 25-30% mai redus, fapt ce reprezintă un real avantaj în contextul mondial în care ne aflăm.
Trei motive pentru care să achiziţionezi o centrală termică în condensaţie
1. Durata de utilizare
Sistemul de încălzire poate fi folosit chiar şi până la 15 ani, deci o perioadă de timp îndelungată. Nu trebuie să te îngrijorezi că s-ar putea deteriora după doar 2-3 ani de utilizare. Dacă modelele clasice au o durată de funcţionare de aproximativ 10 ani, centrală termică în condensaţie se dovedeşte a fi mai rezistentă.
2. Este prietenoasă cu mediul
Trăim într-o societate în care nivelul de poluare atinge cote alarmante. De aceea, ar trebui să îţi îndrepţi atenţia către un sistem de încălzire care să consume mai puţin gaz şi să emită cât mai puţine noxe. Având în vedere că gazele arse sunt reutilizate, centrală termică în condensaţie poate fi considerată o variantă ecologică.
3. Se montează cu uşurinţă
De regulă, dispozitivul are dimensiuni compacte şi poate fi montat pe orice perete. Nu este necesară amenajarea unei camere tehnice pentru a amplasa sistemul. Ba mai mult, modelele performante pot fi controlate chiar şi de la distanţă, prin intermediul unor aplicaţii digitale. Sună bine, nu-i aşa?
Prin urmare, dacă încă nu te-ai hotărât asupra unei modalităţi de încălzire a casei tale poţi avea în vedere centrală termică în condensaţie. Analizează caracteristicile tehnice ale acestui produs şi ia cea mai bună decizie pentru confortul locuinţei tale.